Bonus la pensie pentru acești pensionari, confirmat de Casa de Pensii. Cât de mult contează vechimea în muncă, stagiul de cotizare
Șeful Casei de Pensii a venit în ultima săptămână cu mai multe anunțuri importante legate de modul de calcul al pensiilor din România. În același context, a atras atenția asupra mai multor particularități legate de relevanța duratei stagiului de cotizare în banii pe care îi primești la bătrânețe.
Daniel Baciu a amintit românilor că atât autoritățile române, cât și Comisia Europeană încurajează prelungirea activității românilor, rămânerea în câmpul muncii după atingerea vârstei de pensionare. Cei care se vor conforma, se vor bucura de niște bonusuri la pensie. Principala condiție este depășirea pragului de 25 de ani, cât este în prezent stagiul de cotizare.
Cum îți poți majora pensia din perioada de activitate
„Se poate adăuga un număr de puncte de vechime, ca un fel de bonus, pentru cei care au contribuit peste stagiul de cotizare de 25 de ani la care se raportează valoarea punctului de pensie.
S-ar putea ca pensionarii să primească şi un bonus dacă lucrează peste 25 de ani. Astfel, la formula de recalculare a pensiilor prezentă, la acelaşi număr total de puncte contributiv, calculat pe contributivitate, se mai poate adăuga acel bonus, acele puncte de fidelitate, pentru cei care lucrează mai mult decât stagiul mediu de cotizare.
Aceasta este şi o cerinţă pe care am avut-o la discuţiile cu Comisia Europeană pentru a stimula prelungirea în activitate şi a cotiza mai mult decât stagiul stabilit de lege.
Varianta prezentată e valabilă pentru aproximativ toate cele cinci milioane de dosare de pensie aflate în plată care sunt acum în sistemul public”, a spus şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Cum se calculează pensia românilor, noua formulă
Șeful Casei de Pensii a explicat pentru sursa citată și formula de calcul în cazul recalculării iminente a pensiilor. Din câte se pare, pensia va fi egală cu numărul de puncte înmulțit cu valoarea punctului de referință (VPR). Punctul de referință reprezintă valoarea punctului de pensie, care în prezent este de 1,785 de lei împărțit la stagiul de cotizare care este de 25 de ani pentru toată lumea.